carnivore mari  
CAMPANIE EDUCATIVA
° Promovarea retelei de arii protejate
° Prevenirea braconajului
° Promovarea beneficiilor retelei Natura 2000 si a retelei locale
° Educatie in scoli

Promovarea retelei de arii protejate

   Retea locala de protectie a carnivorelor mari nou stabilita (actiune finalizata in proiectul LIFE anterior) este inca putin cunoscuta. Chiar daca informatia privind aceste aspecte exista, este necesar sa fie diseminata la nivel local prin campanii de crestere a constientizarii. De aceea, prin intermediul acestei campanii educative se urmareste cresterea perceptiei din partea localnicilor a faptului ca, conservarea biodiversitatii este eficienta dor prin infiintarea ariilor protejate si care sunt cerintele pentru protectie si beneficiile ariilor protejate.

   In cadrul „Campaniei de crestere a constientizarii – Promovarea retelei de arii protejate pentru conservarea carnivorelor mari”, in prima jumatate a anului 2007 s-au desfasurat o serie de intalniri cu lideri locali din aria de desfasurare a proiectului care au avut drept scop informarea acestora cu privire la reteaua de arii protejate pentru conservarea carnivorelor mari si importanta protejarii carnivorelor mari relationata cu reteaua europeana Natura 2000. Cu aceasta ocazie au fost prezentate urmatoarele:

- informatii privind proiectul LIFE Nature „imbunatatirea sistemului de protectie a carnivorelor mari in judetul Vrancea” (scop, obiective, rezultate asteptate) ,
- legatura cu proiectul anterior, reteaua de arii protejate pentru conservarea carnivorelor mari (conceptul de retea ecologica),
- etapele realizarii retelei in Vrancea, necesitatea retelei,
- carnivorele mari - informatii privind biologia si comportamentul acestora,
- argumente pro si contra conservarii carnivorelor mari, efecte negative legate de disparitia carnivorelor mari.

   Principalul rezultat a acestei serii de intalniri a fost acela de reducere a nivelului de respingere a carnivorelor mari de catre liderii locali printr-o mai buna cunoastere a comportamentului acestor specii si prin intelegerea reactiilor animalelor fata de comunitatile umane.

   Printre modalitatile de promovare a retelei de arii protejate s-a numarat si realizarea unei pagini web care a fost conceputa astfel incat sa asigure o informare complexa despre ariile protejate din judetul Vrancea, atat in ceea ce priveste cadrul legal de functionare cat si a descrierii acestora. Pagina web “Ariile protejate in Vrancea” este gazduita in domeniul web al proiectului www.carnivoremari.ro/rezervatii

   Intalniri
In scopul promovarii retelei de arii protejate pentru carnivorele mari, CCMESI - Facultatea de Geografie din Bucuresti si EPA VN, au organizat in perioada 8-9 mai 2008 o aplicatie practica in pSCI Putna-Vrancea cu un grup de 120 studenti ai facultatii de geografie. Cu aceasta ocazie studentii au efectuat o vizita in zonele Tisita si Roschila unde au fost informati cu privire la reteaua locala de arii protejate pentru conservarea carnivorelor mari si tipurile de habitate favorabile mentinerii unor populatii viabile de carnivore mari. Cu ocazia vizitei efectuate la CRMCM, au fost instruiti in ceea ce priveste tehnicile de monitorizare efectuate in cadrul proiectului LIFE, incluzand monitorizarea prin mijloace de telemetrie si supravegherea cu ajutorul camerelor foto.

© 2010 APM Vrancea - Toate drepturile rezervate APM Vrancea